POLITICUS

Fiind de multă vreme în Austria, nu am încetat să descoper multe lucruri noi pentru mine. Locuri pitoreşti, oameni primitori, muzică deosebită, mîncare delicioasă, glume haioase şi nu doar. Fiind într-un colectiv internaţional, nu a fost marea mea mirare când în loc de muzică austriacă, despre care voi vorbi cu alt prilej, voi auzi cu totul alta şi nu mai puţin melodioasă cum ar fi cea africană.

De ce? Probabil nu doar pentru că este la modă şi austriecilor le pace exoticul dar şi mie la fel ci şi pentru că o treime din studenţii universităţii sunt din ţările africane. Respectiv, avem un bun prilej de a cunoaşte cultura Africii, care este atât de variată, care nu se limitează la numărul ţărilor din Africa ci la mulţimea triburilor situate pe ţărmul continentului african. De-a lungul timpului aflându-mă în Austria, am început să cunosc câte ceva din muzica acestui continent. Nu sunt mare şi tare la acest capitol. Ceea ce îmi place mie este stilul natural al muzicii din Nigeria. Poţi auzi acordurile a mai multor instrumente naţionale şi vocile sunt magnifice. Ceea ce ascult la moment este formaţia Infinity. Formaţia este cunoscută foarte bine în Nigeria. În special recomand piesa Olori Oko. Videoclipul este foarte impunător. Cred că merită de văzut. Şi alta care îmi place este Aye Ole, videoclipul căreia este plin de culori vii la început şi vezi profunzimea spirituală a Nigeriei şi natura umană percepută de acest grup muzical. 
Un alt segment al muzicii Africane pe care vreau să-l menţionez este muzica din Uganda. Ceea ce imi place mie este Juliana. O tănără interpretă care foloseşte African soul. Muzica din Uganda îmi place prin faptul că aduce cu ea sunetul valurilor de pe plajele Coastei de West al ţării şi ritmul sălbatic al dansului vânătorilor din centrul ţării. Ceva se poate auzi şi vedea aici. De asemenea nu aşi putea să omit pe cei care se numesc Afrigo Band, cea mai bună trupă a ţării, aşa cum îmi spun prietenii din Uganda. Un lucru deosebit şi minunat mi se pare compresiunea stilului salsa cu cel rumba de către Afrigo Band. Poţi vedea aici.

Ceva interesant reprezintă stilul muzicii din Tanzania, care nu prea m-a impresionat, nu mi se pare melodioasă muzica, poate fiind tipică latină firea mea. Însă ce aşi vrea să vizitez în această ţară e Parcul Naţional Serengeti. Parcul acoperă 14,763 km de cămpii, savană, răuri şi păduri. Parcul este situat în partea de nord a ţării şi găzduieşte peste 3 milioane de animale de tot felul întâlnite pe continentul african. Locaţiile umane sunt strict interzise pe teritoriul parcului pentru a evita accidentele mortale. Un loc cu adevărat fieric, un paradis dar şi foarte periculos pentru om, dacă nu se respectă regulile de protecţie.

În Uganda există un loc foarte verde şi bogat în lacuri, munţi, dealuri şi făşii verde de păduri, întins pe un teren de 260 km² - Parcul Naţional Lake Mburo. Muzica din Uganda la fel ca şi natura se contopesc întruna şi te fac să te adânceşti în farmecul acestui paradis. Deşi războiul început în 1986 a demolat sate şi a stabilit mii de victime şi ucişi, iar rebelii mai continuă astăzi să înăsprească situaţia complicată din ţară, acest paradis al muzicii şi naturii nu a încetat să existe. Uganda se cosnideră o ţară modernă pe continentul Africii, amenajată cu hoteluri şi aeroporturi moderne, deşi nivelul de sărăcie predomină atât în zona rurală, unde procentul este foarte mare, cât şi în cea urbană. cu toate că recent au fost descoperite rezerve de petrol şi gaze naturale în ţară.  

Întorcându-mă la subiectul muzicii, pentru cei care sunt interesaţi de muzica afro, recomand această pagină. Pentru cei care vreau să viziteze în special Uganda, recomand aici. 

Stilurile muzicale ale Afrciii sunt Afrobeat şi Fuji Garbage în Nigeria, Jit Jive în Zimbabwe, Bikutsi şi Makossa în Camerun, Soukous în Congo, Highlife în coasta de West al Africii. Aşi recomanda, pentru o amplă informare în cultura şi muzica ţărilor din Africa, pe Gerhard Kubic, legendarul austriac vorbitor de afro limbi, profesor de Antropologie Culturală la Universitatea din Viena, renumit etnologist.

O lună Europa vorbește despre violențele din Caucaz. Acest lucru îl privesc și bine și rău. Bine, deoarece liderii politici europeni pare că și-au dat seama în sfârșit că Caucazul nu e doar un teren viabil pentru conducte de gaze spre Europa, dar și un punct strategic vulnerabil pentru ea. Și rău deoarece încă nu s-a luat nici o decizie cu privire la intervenția militară rusă din Georgia. Rusia a depășit normele acceptabile ale dreptului internațional cu prețul de a menține conflictul cât se poate de lung. De ce? Simplu. Pentru că ura față de americani, altfel nu pot să numesc, este întratât de mare, încât un conflict dintre două sate, cum a fost la început, a fost transformat în unul dintre două state, doar pentru a demonstra cine e stăpân pe situație din regiune. Rusia nu poate uita independența Kosovo și intențiile americanilor de a finansa proiectele energetice din bazinul Caspic precum ar fi Baku-Ceyan.

Rușii singuri au provocat acest conflict până ca el să înceapă în această formă sângeroasă, oferindu-le, de-a lungul ultimilor ani, pașapoarte rusești populației Abhaziei și Osetiei de Sud. Și plus la toate, Rusia nu poate accepta ideea de aderare a Georgiei la NATO. În cazul Ucrainei, se va proceda la fel, dacă aceasta va decide să adere la Tratatul Nord Atlantic în timpul apropiat? Ori se va aplica o altă tactică necunoscută nouă, căci aceasta din Georgia pare să repete cazul Ceceniei, când conform ”planului Barbarossa” opoziția cecenă a fost formată din soldați ruși mascați în rebeli și militari de opoziție doar pentru a avea motiv de intervenție militară în Cecenia și astfel de a realiza ideile cruciale.

Nu sunt de acord nici cu politica SUA, care astăzi mi se pare una dubioasă și urătă în sensul adevărat al cuvântului. Cred că cel mai bine această politică externă este criticată de însiși americani, care, după părererea mea, au înțeles mai bine decât alții pe cine l-au ales, deși, nu exclud că mulțimea încă mai crede în dreptatea politicii externe americane. Dar să lăsam pe americani să se lămurească cu liderii săi. Datoria noastră e să înețelegem jocul pornit în Caucaz.

Mi se pare acest joc o ecuație politică de extremă raritate, căci rezolvarea acestei probleme nu constă în greutatea ei, ci în variabilele apărute în procesul de calcul. Ce urmărește Rusia este previzibil – transformarea spațiului Caspic și Caucazian într-un monopol energetic rusesc, lucru apropo deja observabil prin vizita recentă a lui Putin în Uzbekistan pentru a demara negocierile cu privire la importarea gazului uzbek în Rusia, lucru deja și negociat cu viteza cosmică, doar că prețul nu este afișat, deși experții presupun a fi unul foarte și foarte flexibil pentru Uzbekistan, a cărui lider, Islam Karimov, amintesc, este unul autoritar. Prin urmare, acolo unde e controlul rusesc al gazoductelor ce vin sau spre Rusia sau spre Europa, acolo nu e SUA, sau cel puțin așa pare să fie. Capacitatea militară a Rusiei nu e atât de peformantă cum ar fi cea americană, însă potențialul energetic compensează multe lacune și vulnerabilități pe care le are astăzi acest stat. Ce urmărește Georgia este la fel de previzibil dar șocant – absolut nimic în privința rușilor. Dacă Rusia nu s-ar fi împlicat în acest furnicar creat de georgieini, osetini și abhazi și nu le-ar fi promis nimic celor două regiuni din Georgia cum ar fi un ”anschluss” la Rusia, ci le-ar lăsa să se lămurească singuri cu autodeterminarea teritorială și politică, lucrurile s-ar fi liniștit, pentru că soluția ar fi Georgia o federație la început și apoi, cine știe, poate o singură țară unitară europeană multietnică. Iar dacă vreți independență de Georgia adresațivă la ONU. Toți ar fi avut de câștigat. Însă ambițiile Rusiei nu au avut liniște și au izbucnit, mai întîi odată cu declarația independenței Kosovo, apoi prin ciudate explicații de ieșire din Tratatul FACE ca totul să sfârșească cu acest conflict sângeros. Reputația Rusiei a scăzut și încă scade. Nu le pasă nici că pot fi privați de dreptul de a organiza Olimpiada din Soci. Dacă Kremlinul continuă tot așa, Rusia riscă să-și piardă simțul statalității și să dispară ca stat, cât de banal nu ar părea acest lucru la moment, dar ea a luat o cursă greșită care poate duce la așa consecințe grave.